Archive for the ‘Preturi si Dotari’ Category

Sandero cu motorizare de 1,6 litri şi 133CP?

Producătorul de la Piteşti va lansa în 2009 un Logan Sedan sport cu aceeaşi motorizare ca Renault Twingo Sport, adică 1,6 litri şi 133 de cai-putere, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de produs Sandero la nivel mondial, Sophie Albertus. “Anul viitor vom introduce pe Logan Sedan motorizarea de pe Renault Twingo Sport. Pe lângă aceasta, Logan va avea şi câteva modificări tehnice şi de design, care să evidenţieze trăsăturile sportive ale modelului”, a spus Albertus, cu ocazia primului drive-test organizat de Dacia pentru modelul Sandero, eveniment desfăşurat în Croaţia.De asemenea, constructorul are în plan montarea motorului de 133 de cai-putere şi pe modelul Dacia Sandero, dar numai după ce îl va introduce pe Renault Sandero comercializat pe pieţele din Brazilia şi Argentina. “Românii încă preferă variantele de caroserie în trei volume (sedan - n.r.), în timp ce în Brazilia şi Argentina tradiţia arată că hatchback-urile (două volume cu cinci uşi - n.r.) se vând mai bine. Din acest motiv avem această strategie”, a explicat Albertus.

Potrivit acesteia, Sandero va fi disponibil în câteva luni şi cu instalaţie de GPL (gaz petrolier lichefiat), dar numai pentru varianta de motorizare de 1,6 litri, care dezvoltă 90 de cai-putere. Compania va analiza însă şi oportunitatea introducerii unei astfel de instalaţii şi pe motorul de 1,4 litri, de 75 de cai-putere.În momentul de faţă, pe piaţă pentru modelul Sandero sunt disponibile două variante de motorizări pe benzină, de 1,64 litri care dezvoltă 75 de cai-putere şi respectiv 1,6 litri şi 90 de cai-putere. De asemenea, printre cele mai puternice motoare, de 90 de cai-putere şi 105 cai-putere, se găsesc pe modelele Logan, Logan Pick-up şi respectiv Logan MCV.sursa: Cotidianul

Vineri, Iunie 20th, 2008

Sandero poate fi comandat de maine, 4 iunie

Incepand de maine, 4 iunie, modelul Sandero, al cincilea din gama Dacia, poate fi comandat in toata reteaua Dacia din tara. Cu un pret de pornire de doar 6 890 euro (cu toate taxele incluse) si trei ani garantie sau 100 000 km, Dacia Sandero este oferta cea mai avantajoasa din segmentul modelelor bicorp. Noul model este disponibil in cinci versiuni de echipare: „Sandero”, „Ambiance”, „Préférence”, „Laureate” si „Prestige”. Sandero este primul vehicul din gama Dacia care afiseaza noul logo al marcii.
 


Noul model Dacia Sandero, primul bicorp lansat de constructor, este un vehicul modern, polivalent si accesibil. Acesta se adreseaza unui segment de clienti tineri, rationali si pragmatici, cu o componenta feminina importanta. Pentru inceput, Dacia propune variantele de motorizare pe benzina, 1.4 l 75 CP si 1.6 l 90 CP, urmand ca ulterior sa fie disponibile si motorizarile diesel. Sandero beneficiaza de costuri de intretinere reduse ca urmare a evolutiei grilei de intretinere. Astfel, costurile au scazut cu 17% pentru motorizarile pe benzina si 34% pentru motorizarile diesel.

Versiunea „Sandero” este disponibila la un pret de 6 890 euro. Aceasta versiune este echipata cu motor de 1.4 l 75 CP si dispune, printre altele, de airbag sofer, ABS si AFU (asistenta la franarea de urgenta), 3 centuri de siguranta spate reglabile pe inaltime, pre-echipare radio si bancheta rabatabila.

„Ambiance” poate fi comercializata la un pret de 7 350 euro pentru motorul 1.4 l 75 CP si 7 750 euro pentru motorul 1.6 l 90 CP. In functie de motorizare si in plus fata de „Sandero”, versiunea „Ambiance” beneficiaza de urmttoarele echipari: calandru cu bandou superior in culoarea caroseriei, baghete laterale de protectie gri, iluminare portbagaj, comanda reciclare aer. Vopseaua metalizata, radio CD-ul, airbag-ul pasager si cele laterale fata, directia asistata, pot fi comandate optional.

„Préférence” poate fi comandata la preturi cuprinse intre 8 050 euro si 8 450 euro, in functie de motorizari. Echipamentele suplimentare fata de versiunea „Ambiance” sunt: radio CD, geamuri electrice fata, inchidere centralizata cu telecomanda, directie asistata hidraulic, airbag pasager si doua tetiere spate reglabile pe inaltime. Optional sunt disponibile vopsea metalizata, proiectoare ceata si airbag-uri laterale fata.

„Laureate” se indreapta spre varful de gama in materie de echipari si este comercializata la preturi situate intre 8 950 euro si 9 350 euro pentru cele doua tipuri de motorizari disponibile. In plus, fata de „Préférence”, aceasta versiune este echipata, printre altele, cu retrovizoare exterioare electrice si degivrante in culoarea caroseriei, proiectoare de ceata, computer de bord, aer conditionat manual, volan reglabil in inaltime si bancheta rabatabila şi fractionabila 1/3 si 2/3. Optional se poate alege vopsea metalizata, airbag-uri laterale fata, geamuri electrice spate, jante din aluminiu si radio CD cu MP3.

„Prestige”, versiunea de top a gamei Dacia Sandero dispune de motorul 1.6 l 90 CP, la un pret de 9 850 euro. „Prestige » introduce o noutate absoluta in gama Dacia, tapiteria si armonia interioara de culoare bej. Principalele echipamente suplimentare fata de versiunea „Laureate” sunt: jante din aluminiu, tapiterie bej, volan si maneta schimbator de viteza imbracate in piele, geamuri electrice spate si radio CD cu MP3. Clientii pot alege optional, vopsea metalizata si airbag-uri laterale fata.

Preturile gamei Dacia Sandero au toate taxele incluse.
Dacia Sandero soseste oficial pe piata din Romania la scurt timp dupa ce a fost dezvaluita publicului, cu prilejul Salonului Auto de la Geneva, in luna martie a acestui an. Sandero este al cincilea model al gamei Dacia, gama care cuprinde deja doua vehicule de persoane, Logan berlina si Logan MCV, dar si doua vehicule utilitare, Logan VAN si Logan Pick-Up. Modelul are toate atu-urile pentru a seduce clientii activi si pragmatici: dimensiuni generoase (lungime 4,02 m, latime 1,75 m si ampatament de 2,59 m; portbagaj: 320 litri), emisii de CO2 reduse, costuri de reparatie si iintretinere foarte reduse.Romanii reprezinta 45% dintre inginerii care au lucrat la proiect. Investitia specifica pentru fabricatia modelului se ridica la 147 de milioane de euro. In cursul acestui an, Dacia Sandero va fi, treptat, comercializata in Europa Occidentala, Turcia si Magreb.Dacia Sandero a fost lansata oficial in Romania, astazi, 3 iunie, in cadrul unui spectacol de magie, sunet si culoare, sub identitatea: „Dacia Sandero, o aparitie incredibila”.

Sursa: comunicat de presa daciagroup.com

Marţi, Iunie 3rd, 2008

Sandero costă sub 7.000 euro!

Evenimentul de lansare al noului model Dacia a reunit sute de invitaţi, printre care preşedintele companiei Dacia Francdois Fourmont sau vicepreşedintele Constantin Stroe, iar atmosfera a fost una “magică”.


Magic a fost si momentul in care s-a anuntat pretul pentru dotarea standard:
Preţul de pornire pentru Dacia Sandero va fi de 6.890 euro - mai mic decât cel stipulat, de 7.500 euro şi mult mai mic decât în celelalte ţări europene. Maşina va avea ABS în echiparea standard, încă din versiunea de bază, iar reviziile vor fi realizate la fiecare 20.000 km, în timp ce garanţia pentru Dacia Sandero va fi de 3 ani nu de 1 an asa cum s-a vehiculat prin presa.

Marţi, Iunie 3rd, 2008

Dacia Sandero: de la 7.800 euro, in Franta

Dacia a lansat noul model Sandero pe piata franceza.

Modelul Sandero a fost lansat pe piata din Franta, o piata pe care francezii o vad foarte importanta pentru volumul de vanzari al noului hatchback Dacia.

Dacia Sandero: de la 7.800 euro, in FrantaPretul celei mai ieftine versiuni este de 7.800 euro pe piata din Franta, iar cel mai echipat model, Prestige, costa 10.900 euro.
Deocamdata, pentru francezi sunt disponibile doar doua motorizari, ambele pe benzina. Este vorba de motorul de 1,4 litri si 75 CP si de cel de 1,6 litri si 90 CP.

Dupa modelul de baza, care costa 7.800 euro, mai sunt disponibile versiunile:

Dacia Sandero: de la 7.800 euro, in Franta
- Ambiance — 8.500 euro, motor 1,4 litri (75 CP)
- Laureate — 9.300 euro, motor 1,4 litri (75 CP)
- Laureate — 9.800 euro, motor de 1,6 litri (90 CP)
- Prestige — 10.900 euro, motor de 1,6 litri (90 CP)

In Romania, vanzarile noii Dacia Sandero vor debuta spre sfarsitul lunii viitoare.

sotto.ro

Luni, Mai 19th, 2008

Sandero va costa intre 7.800 si 10.900 euro in Franta, se primesc comenzi de saptamana viitoare

Francezii pot face din 22 mai comenzi pentru berlina bicorp Dacia Sandero, iar livrarile vor incepe o luna mai tarziu, pe 27 iunie. Masina costa in Franta intre 7.800 si 10.900 euro, in medie cu 300 de euro mai mult decat Logan, scrie cotidianul Le Figaro care adauga ca tinta grupului Renault este sa vanda per total 116.000 de masini Sandero anul acesta.

Le Figaro noteaza ca pretul masinii e foarte bun, din moment ce alte modele din clasa costa de la 13.000 de euro in sus. Publicatia mai noteaza ca masina are la design cateva lucruri in comun cu Clio si va fi disponibila in patru versiuni de echipare.

Sandero are 4,02 metri lungime, este produsa de la finele anului trecut in Brazilia, de anul acesta in Romania, in timp ce la anul va intra in productie in Rusia si Africa de Sud.

 

Dacia Sandero va fi disponibila in Romania, din iunie, cu o garantie de un an si jumatate, in limita a 100.000 de kilometri, in timp ce in alte state va avea trei ani de garantie, tot pana la 100.000 de kilometri, motivul acordarii unui interval mai scurt pe plan local fiind legat de costuri.

Al cincilea model din gama Dacia preia motorizarile pe benzina (1.4 litri 75 CP si 1.6 litri 90 CP) si pe motorina 1.5 dCi 70 CP si 1.5 dCi 85 CP), care se gasesc pe alte modele ale gamei. Motorul diesel de 70 cai putere are emisii de dioxid de carbon de 120 g/km.

 HotNews.ro

Luni, Mai 19th, 2008

Prezentare Dacia Sandero

Afla dimensiunile masinii, gama de echipare pentru fiecare versiune (Sandero, Ambiance, Preference, Laureate si Prestige) precum si culorile care vor fi disponibile pentru noua DACIA Sandero.

 

Click pe linkul de mai jos pentru brosura de prezentare Dacia Sandero in format PDF:

Brosura pezentare Dacia Sandero

Miercuri, Mai 14th, 2008

Dacia Sandero va fi disponibila in Romania cu jumatate din garantia oferita in alte state

Dacia Sandero va fi disponibila in Romania cu o garantie de un an si jumatate, in limita a 100.000 de kilometri, in timp ce in alte state va avea trei ani de garantie, tot pana la 100.000 de kilometri, motivul acordarii unui interval mai scurt pe plan local fiind legat de costuri, scrie Mediafax.

“Dacia Sandero va avea aceleasi conditii de garantie ca Logan Sedan, din motive care tin de costuri. Pe alte piete, Sandero va fi mai scump decat in Romania, dar va avea si o garantie mai mare. Pentru Romania am decis sa-i acordam posibilitatea clientului de a opta pentru garantie extinsa, contra cost, in conditiile in care multi posesori nu doresc trei ani de garantie”, a declarat, joi directorul comercial al Dacia, Renault si Nissan, Jacques Daniel.

Un automobil Dacia Logan Sedan are un an si jumatate garantie, in limita a 100.000 de kilometri. Extinderea garantiei costa 698 lei (circa 200 de euro) in cazul modelului amintit. Pentru Sandero, oficialul Dacia nu a precizat costurile programului de garantie extinsa.

Pe site-ul international al Dacia Sandero se arata ca in statele Italia, Franta, Belgia, Croatia, Cehia, Ungaria, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Spania si Elvetia modelul va avea trei ani de garantie in limita a 100.000 de kilometri.

In Slovenia garantia va fi de tot de trei ani, dar in limita a 150.000 de kilometri, in timp ce in Algeria nu este specificata perioada garantiei, iar in Turcia modelul va avea doi ani de garantie, fara sa fie precizat numarul de kilometri.

“Garantia oferita in diverse tari este mai mult un element de marketing. In Romania Dacia este foarte cunoscuta si nu are nevoie de promovare agresiva, insa in alte state oamenii nici nu au auzit de Dacia si atunci trebuie sa venim cu elemente care sa ofere certitudinea unui produs de calitate”, a explicat Jacques Daniel.

 

Dacia va lansa oficial pe piata romaneasca modelul Sandero in luna iunie, automobilul fiind prezentat pentru prima data la salonul auto de la Geneva.
Cu 230.000 de vehicule comercializate anul trecut, Dacia a inregistrat o crestere a vanzarilor la nivel mondial cu 17,4% fata de 2006.

In Romania au fost vandute 102.062 de unitati, cel mai bine vandut model fiind Logan Sedan.

Dacia a raportat pentru anul trecut un profit net in crestere cu 17,2% fata de 2006, de la 377,27 milioane lei (107 milioane euro) la 442,34 milioane lei (132,54 milioane euro). Compania a inregistrat in 2006 un profit net de 377,27 milioane lei (107 milioane euro) in crestere cu 26,4% fata de nivelul din 2005.

Capacitatea de productie instalata a Dacia ar trebui sa creasca, in acest an, la 350.000 de unitati pe an, urmand ca in 2009 sa ajunga la 400.000 de unitati pe an, dupa investitii de peste 300 de milioane de euro facute de Renault. Productia ar trebui sa depaseasca 310.000 unitati in acest an.

de Vlad Barza HotNews.ro

Miercuri, Mai 7th, 2008

Sandero de 7950 de euro

Preturile pentru Sandero nu sunt inca cunoscute in Romania, cu toate ca este prima tara europeana in care modelul Dacia va fi lansat. Publicatia belgiana Turbo Magazine a publicat o lista cu versiunile de Sandero care vor fi comercializate in Belgia si Luxemburg. Conform sursei, versiunea de baza de 75 de CP si 1,4 litri va fi comercializata la 7950 de euro, urmand ca modelul Laureate de 90 de CP si 1,6 litri sa fie vandut cu 10.050 de euro. Noul model de la Renault se vinde foarte bine in Brazilia, tara de productie. Jerome Stoll, directorul diviziei franceze in statul sud-american, a declarat ca cifra estimata pentru acest an va fi de 40.000 de unitati, cu 10.000 mai mult decat se anticipase, cu toate ca Sandero costa in Brazilia intre 11.500 si 17.000 de euro. Platforma Sandero este imprumutata de la sedanul Logan. Ampatamentul este cu doar cu 4 mm mai scurt in cazul hatchback-ului. Renault nu vrea sa se limiteze cu Sandero doar la piata braziliana, producatorul francez vizand Argentina, Africa de Sud si Rusia.

ziua.ro

Marţi, Mai 6th, 2008

Comparatie detalii tehnice Sandero-Logan

Detalii tehnice Sandero

sandero 2Hatchback, 5 usi

Lungime: 4,02 metri
Transmisie: cutie manuala cu cinci trepte de viteza
Capacitatea portbagajului: 320 de litri
Motorizari: benzina, diesel in Argentina si „flexfuel” (biocarburant) in Brazilia
Motor: 1,6 litri
Sistem de franare: ABS Bosch 8.0
Garantie: 3 ani

Detalii tehnice Logan

Berlina, 4 usi

Lungime: 4,25 metri
Transmisie: cutie manuala cu cinci trepte de viteza
Capacitatea portbagajului: 520 de litri
Motorizari: benzina, diesel
Motor: 1,4 litri, 1,5 litri, 1,6 litri
Sistem de franare: ABS Bosch 8.0
Garantie: 18 luni

Luni, Martie 24th, 2008

Dotari Dacia Sandero

Surse neoficiale spun ca cel mai bine exchipat model Sandero va fi E2+ ea avand ABS, AC, jante de aliaj, volan reglabil in inaltime si optional, interior bi-color.
Pretul va fi de 9500 euro, cu TVA inclus.

Duminică, Martie 16th, 2008