Sandero ar putea obtine patru stele EuroNCAP
Oficialii Dacia se aşteaptă ca Sandero să obţină patru stele din cinci pentru protecţia pasagerilor în urma testelor de siguranţă EuroNCAP. Reprezentanţii companiei speră însă ca testele să aibă loc înainte de a se modifica reglementările privind aceste teste, caz în care Renault ar trebui să cheltuiască mai mult pentru aducerea modelului la noile standarde. „Sandero, în versiunea cu patru airbaguri, a fost proiectat să obţină patru stele la testele de siguranţă rutieră realizate de EuroNCAP. Sperăm că maşina va fi testată în acest an, înainte de modificarea unor reglementări în ceea ce priveşte testele realizate“, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de produs Sandero la nivel mondial, Sophie Albertus.
Aceasta a explicat că noile prevederi ar putea fi mai drastice, mai ales în privinţa protecţiei pietonilor. „Este foarte greu pentru orice constructor auto să realizeze o maşină care să protejeze pietonii cu adevărat. Fizic nu prea ai cum. Pe de altă parte, având partea din faţă proiectată să absoarbă cât mai bine impactul, primeşti un rating mai bun la teste şi imaginea mărcii creşte“, a spus Albertus.
sursa: Cotidianul